Dincolo de fotografii – experienta traita impreuna
Ca fotograf de nuntă, cred că relația cu oamenii este la fel de importantă ca fotografia în sine. De aceea, îmi doresc să înțeleg cât mai bine ce îți dorești de la mine și cum pot surprinde povestea voastră exact așa cum o simțiți. Totodată, feedbackul celor cu care am lucrat până acum mă ajută să cresc și să mă concentrez pe acele detalii care contează cu adevărat pentru voi.În această secțiune vei găsi gândurile și impresiile mirilor sau invitaților care au ales să mă aibă aproape în ziua lor specială, oameni care au văzut nu doar fotograful, ci și omul din spatele camerei. Iar dacă ai făcut deja parte din poveștile surprinse de mine, te invit cu drag să îmi spui cum a fost experiența ta și ce ai simțit atunci când ai privit fotografiile primite. Părerea ta contează mai mult decât crezi! Abia aștept să ne cunoaștem!

Bianca Constantin
In momentul in care reusesti sa transmiti emotia, bucuria, energia prin fotografii, esti un fotograf talentat si profesionist. Manu a reusit sa faca acest lucru, iar pozele din ziua nuntii si de la sedinta foto de dupa nunta sunt absolut superbe, create intr-un stil natural, cald, curat.
Este o persoana rabdatoare, deschisa la sugestii, atent sa prinda toate detaliile unei nunti.
Ne consideram norocosi ca l-am intalnit si ca a fost disponibil intr-un timp extrem de scurt. Colaborarea a fost foarte usoara, de parca ne stiam de o viata.
Nu avem cuvinte destule pt a-i multumi pentru crearea unor amintiri pe viata atat de frumoase!
Recomand tuturor celor care isi cauta un fotograf sa apeleze cu incredere in serviciile lui!
Multumim!
Rachel Buga
We were lucky to have Manu as our wedding photographer. He took photos throughout the day, was very professional but also personable and captured a wonderful story of our wedding. We enjoyed our photos being taken and his creativity with shots and lighting. The photos are beautiful and natural. We would like to thank you so much for capturing the memories from the day.